Slobozia, Sos. Brailei, nr. 17, jud. Ialomita

alegerea-furtunului-gradina

Întreținerea gazonului – de la alegerea furtunului pentru grădină până la fertilizare

O grădină frumos amenajată depinde mult de întreținerea gazonului. Fie că ai optat pentru varianta rulou ori pentru însămânțare, există trei pași principali care te ajută să te bucuri de un gazon des și verde: irigarea, tunderea și fertilizarea. Alegerea ustensilelor, precum furtunul de grădină, joacă un rol esențial în menținerea unui spațiu verde sănătos pentru vreme îndelungată. 

Iată în continuare ce presupun cei trei pași pentru întreținerea gazonului.

Irigarea gazonului – alegerea furtunului potrivit

În alegerea unui furtun de grădină de calitate trebuie să știi că materialul face diferența. Un produs care rezistă la intemperii, la mucegai, dar care face față și unei presiuni ridicate este realizat din mai multe straturi pentru un plus de siguranță. Lungimea și greutatea furtunului sunt alte criterii pe care trebuie să le iei în considerare. Ai nevoie de un model care să se plieze pe nevoile spațiului tău verde, dar care să fie și ușor de rulat și depozitat.

Pentru o udare economică și uniformă, mizează pe un furtun de grădină cu picurare. Acest model este prevăzut cu mici fante pe toată lungimea sa, asigurând udarea optimă a gazonului și prevenind astfel pierderile de apă.

Cele mai potrivite momente pentru irigarea gazonului sunt dimineața devreme sau după-masă. În sezonul cald, vor fi necesare chiar și două udări pe zi, în funcție de nevoile solului și de starea gazonului. Solul ar trebui să fie umed, dar trebuie evitat udatul în exces fiindcă poate apărea mucegaiul. Zonele în care ai pomi ori arbuști decorativi au nevoie de mai puțină apă față de cele unde bate soarele direct.

Tunderea – un pas important pentru întreținerea gazonului

Pentru a obține un gazon des și sănătos trebuie să îl tunzi frecvent. În perioadele de creștere rapidă, tunde-l de 1-2 ori pe săptămână în funcție de ritmul ierbii. Iar în perioadele când creșterea este mai lentă, este suficient să îl tunzi de câteva ori pe lună.

De regulă, gazonul se tunde după ce a depășit 6 – 7 cm, însă nu trebuie tăiat prea mult din el, ci în jur de o treime din înălțimea totală a firului de iarbă. Alt sfat important este că gazonul nu trebuie tuns atunci când este umed. Citește mai multe sfaturi de întreținere ale speciei de gazon pentru care ai optat. Fiecare tip are nevoile lui și este indicat să le respecți pentru a te bucura de o grădină verde și frumoasă.

Fertilizarea, o măsură obligatorie în întreținerea gazonului

Chiar dacă folosești cel mai bun furtun de grădină și cunoști tehnici de tundere moderne, nu vei reuși să ai un gazon demn de invidiat dacă nu apelezi la fertilizare. Fie că folosești fertilizanți din comerț ori naturali, este recomandat să aplici măsura periodic. Fertilizarea făcută primăvara stimulează creșterea firelor de iarbă, cea de vară le hrănește, asigurând un verde intens, iar cea de toamnă le crește rezistența la frig.

Chiar dacă solul are în compoziția sa substanțe hrănitoare pentru gazon, acestea sunt limitate și nu pot oferi suportul necesar, mai ales dacă au fost mereu plantate flori ori legume în acel loc. Pentru fertilizarea gazonului este suficient să citești instrucțiunile de pe ambalajul produselor pe care le folosești. Nu ai nevoie de experți pentru a face această etapă, însă dacă nu ai timp, poți apela la firme care asigură acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *