Invertorul on grid sau invertorul conectat la rețea este unul dintre cele trei tipuri de invertoare despre care ar trebui să ai câteva informații pentru a putea lua cea mai bună decizie pentru familia ta. Din punct de vedere al conectivității lor la o rețea publică de alimentare cu energie electrică, celelalte două tipuri de invertoare solare sunt invertorul hibrid și invertorul off grid.
Deși nu ne-am propus ca în acest articol să vorbim despre ele, trebuie totuși să menționăm că invertorul off grid este util celor ce nu se pot conecta la o rețea (fie pentru că aceasta nu există, fie pentru că nu vor) și necesită baterii solare pentru stocarea surplusului de energie solară produsă pe timpul zilei. Invertorul solar hibrid se conectează la rețeaua de alimentare dar are și baterii solare, acest lucru însemnând că surplusul de energie produs de panouri este stocat în baterii (acolo unde acestea sunt montate) iar după încărcarea sau în lipsa lor este vărsat în rețea.
Invertor on grid: ce este și care sunt avantajele folosirii lui
Invertorul solar, indiferent de tipul lui, este o componentă esențială a unui sistem de panouri fotovoltaice. Rolul său este acela de a converti energia solară (curent direct ) produsă de panourile solare în curent alternativ care este apoi fi folosit pentru alimentarea locuinței cu energie electrică. Spre deosebire de invertorul hibrid dotat cu baterii solare, în cazul invertorului solar on grid, surplusul de energie electrică, adică tot curentul alternativ pe care nu îl folosești în timpul zilei este direcționat către rețeaua publică. Pe timpul nopții sau în zilele în care panourile fotovoltaice nu produc suficient pentru a susține consumul, locuința ta se va alimenta cu energie electrică din rețeaua publică.
Cost inițial mai mic
Invertorul on grid este cel mai popular adică cel mai des utilizat tip de invertor solar în segmentul rezidențial iar acest lucru are directă legătură cu costul căci dintre toate cele trei tipuri de invertoare cel on grid este și cel mai ieftin. Acest lucru se datorează faptului că invertorul on grid nu are nevoie de baterii solare. Invertorul hibrid nu este mult mai costisitor decât cel on grid dar pentru a putea consuma curentul produs de sistemul tău de panouri fotovoltaice și pe timpul nopții sau al penelor de curent vei avea nevoie de baterii iar acestea reprezintă un cost destul de ridicat. Din fericire, invertorul hibrid poate fi folosit și fără baterii și va funcționa ca un invertor on grid până la montarea acestora.
Facturi de curent mai mici
Montarea unui sistem fotovoltaic aduce cu sine o reducere substanțială a sumelor de pe factura de energie. Însă în funcție de capacitatea sistemului fotovoltaic și implicit de puterea invertorului solar, poți economisi mai mult sau mai puțin. Primul mod, și cel mai evident, de economisire prin montarea unui sistem fotovoltaic on grid este acela că, atâta vreme cât condițiile meteo sunt favorabile, sistemul va acoperi în mare parte nevoile tale de consum de pe timpul zilei. Însă dacă optezi pentru un sistem fotovoltaic echipat cu un invertor de 3 kw cu o capacitate de producție lunară medie de aproximativ 360 kW, surplusul vărsat în rețea va fi relativ mic. Pe de altă parte, și aceasta este a doua metodă de a economisi cu ajutorul sistemelor fotovoltaice, montând un sistem de 5 kw care produce aproximativ 600 kW lunar, în condițiile în care nevoile tale de consum sunt mai mici, surplusul vărsat în rețea va fi mult mai mare sau cu alte cuvinte, cantitatea de curent electric compensată de pe factura ta de energie va fi mai mare. Așadar, montând un sistem solar on grid economisești pe de o parte prin reducerea consumului de curent de la furnizorul de energie electrică, și pe de altă parte prin reducerea costului la curentul facturat de către respectivul furnizor.
Factori care impactează performanța sistemului fotovoltaic
Producția de energie electrică a unui sistem fotovoltaic este afectată de foarte mulți factori, nu doar de condițiile meteo sau de calitatea și performanța invertorului solar. Enumerăm pentru tine câțiva dintre cei mai importanți:
- Tipul de panouri fotovoltaice pe care ai ales să îl montezi. Cele mai comune panouri solare în piața energie solare sunt panourile monocristaline și cele policristaline. Dintre ele, panourile monocristaline au un cost mai ridicat însă sunt și cele mai eficiente. În plus aceste panouri sunt capabile să absoarbă mai multă energie solară, fiind ideale în zone cu grad de umbrire mai mare și în același timp sunt mult mai rezistente la temperaturi ridicate, fiind perfecte în zone cu expunere foarte mare la soare.
- Gradul de umbrire și orientarea geografică: un sistem fotovoltaic montat la Cluj sau la Brașov va produce mai puțin curent electric decât același sistem montat la Ploiești sau la Constanța.
Montajul este și el un factor important. Aspecte ca locul în care ai ales să montezi panourile (la sol sau pe acoperiș) sau înclinația panourilor vor influența randamentul sistemului fotovoltaic. În plus, odată montate, panourile vor avea nevoie de operațiuni de mentenanță, în mod special de o curățare regulată mai ales în lunile fără precipitații.